Recent, am zburat la Londra cu noul Boeing 787 Dreamliner. În ciuda așteptărilor pe care le-ar putea avea un pasager aflat la bordul unui Boeing 787 Dreamliner, nu au existat incendii, iar experiența nu a fost deosebit de diferită de ceea ce am trăit în timpul a numeroase alte zboruri. Din punctul meu de vedere, scaunele erau prea mici, prea apropiate între ele și prea tari. Asta nu înseamnă că nu au existat unele diferențe. Geamurile mai mari, spre exemplu, au reprezentat un plus, oferind o priveliște foarte bună asupra aripilor înclinate ale avionului.
Pentru a înțelege de ce Dreamliner este o aeronavă atât de revoluționară, trebuie să privim în profunzime. La prima vedere, acesta pare a fi un avion cu aspect relativ obișnuit, dotat cu un număr standard de aripi și motoare cu reacție și având un corp cilindric lung, o coadă verticală și un stabilizator orizontal. Diferențele dintre Dreamliner și alte aeronave se observă la materialele folosite – abundența de fibră de carbon în loc de aluminiu –, utilizarea sistemelor electrice în locul celor hidraulice pentru mișcarea suprafețelor de control și metoda de producție, distribuție și asamblare a componentelor aeronavei. Desigur, există multe alte diferențe atunci când intri în detalii, în special în ceea ce privește motoarele cu reacție, care le fac mai eficiente, dar ideea este că, fără o examinare atentă, Dreamliner ar putea fi confundat cu o variantă a unei aeronave obișnuite și nu cu ceva cu adevărat revoluționar.
Același lucru se poate spune și despre colibri. La prima vedere, ele par a fi niște păsări destul de obișnuite, chiar dacă puțin mai mici, având două aripi, o coadă, pene, un cioc și altele asemenea. Păsările colibri se evidențiază ca fiind o specie de păsări revoluționare, în principal datorită diferențelor anatomice care le conferă abilitatea de a-și mișca aripile într-un mod unic, inaccesibil altor păsări. Aceste diferențe le permit să planeze precum un elicopter și astfel să zboare în orice direcție. Acest lucru nu este ușor de realizat, așa cum au descoperit de altfel și dezvoltatorii avionului cu decolare verticală Hawker Harrier sau armata americană prin dezvoltarea aeronavei F-35 Lightning. La fel cum trecerea de la un F-35 standard, cum ar fi F-35A al Forțelor Aeriene sau F-35C al Marinei, la varianta F-35B a Marinei pare problematică, în același fel și realizarea adaptărilor specifice păsării colibri, prin intermediul unor ajustări treptate și mici, pare o provocare.[1]
Aceasta este o problemă semnificativă dacă vrem să explicăm originea păsărilor colibri prin intermediul mecanismului de mutație/selecție al darwinismului. Darwin însuși a fost cel care a subliniat în capitolul VI din Originea speciilor că: „Dacă s-ar putea demonstra că există vreun organ complex care să nu fi rezultat dintr-o succesiune de numeroase și treptate modificări ușoare, teoria mea s-ar prăbuși complet”. Darwin a adăugat apoi: „Dar nu am găsit niciun caz de acest gen”. La nivel molecular, au fost propuse multe exemple care par să se încadreze în criteriul lui Darwin de „infirmare” a teoriei sale, cu toate că Darwin nu ar fi putut avea cunoștință despre acestea. Darwiniștii au făcut diverse încercări de a aborda aceste provocări (în unele cazuri, însoțite de critici puternice la adresa celor care susțin că acestea ar putea reprezenta o amenințare pentru darwinismul materialist).
La fel ca sistemele moleculare ireductibil de complexe, pachetul de adaptări care permit păsărilor colibri să aibă abilități excepționale de zbor reprezintă o provocare pentru darwinism, mai ales dacă se ține cont de cerința darwinistă ca fiecare schimbare treptată să sporească într-un fel sau altul condiția fizică a intermediarilor. Păsările colibri sunt unice în lumea vertebratelor prin felul în care își mișcă aripile, acesta fiind similar cu modul în care insectele zburătoare, precum albinele, își folosesc aripile pentru a plana. În loc ca scheletul aripii să fie compus în principal din oasele humerusului (partea superioară a brațului), radiusului și ulnei (partea inferioară a brațului), iar oasele încheieturii și ale mâinii să formeze o parte minoritară a aripii, la colibri o mare parte a aripii este compusă din oasele încheieturii și ale mâinii fuzionate. Articulația umărului este modificată pentru a permite mișcarea obișnuită în sus și în jos a unei aripi, precum și un grad mai mare de răsucire. Acest lucru pare să constituie o mare parte din secretul zborului la păsările colibri, zbor ce este asemănător cu cel al insectelor, în care ambele mișcări ale aripilor, în sus și în jos, asigură înălțarea păsării de la sol. Această aripă modificată și apoi acest umăr modificat, combinate cu mușchii pectorali, compuși aproape exclusiv din fibre de tip I, permit: un efort prelungit (de obicei, cu pierderea vitezei în cazul altor organisme, dar aparent nu și în cazul păsărilor colibri), o reconfigurare a atașării tendonului care permite contracții musculare foarte scurte pentru a mișca aripa pe toată cursa sa, un creier care coordonează toate aceste elemente și numeroase alte adaptări. Rezultatul este că păsările colibri pot zbura prin aer provocând un zgomot asemănător cu cel al bondarilor.
Când discutăm despre originea păsărilor colibri, se poate specula cu ușurință în legătură cu posibilele povești fantastice care implică intermediari imaginari doar pentru a evita implicarea unui Creator din perspectiva materialistă. Cu toate acestea, există motive întemeiate pentru care unele povești sunt mai convingătoare decât altele. Majoritatea oamenilor raționali aleg inginerii geniali ca o explicație rezonabilă pentru Boeing 787 Dreamliners și pentru avioanele de luptă F-35B, în special pentru acele caracteristici care reprezintă un salt cuantic față de alte aeronave actuale. Acest fenomen se explică prin faptul că, în general, în istoria experienței umane, progresele semnificative în tehnologie au fost rezultatul geniilor care au găsit soluții ingenioase pentru problemele specifice pe care le abordau.
Pentru a-l scoate puțin din context pe Louis Pasteur, „Le hasard ne favorise que les esprits préparés” („Norocul nu favorizează decât mințile pregătite”).[2] Atunci când apar evenimente întâmplătoare, acestea nu contribuie la creșterea cunoștințelor, la fel cum nu contribuie nici la îmbunătățirea funcționalității obiectelor create. Progresul se realizează atunci când evenimentele întâmplătoare sunt observate și înțelese de cineva care, ulterior, le leagă de subiectul său de interes și le aplică. Cu alte cuvinte, cel care observă trebuie să aibă un scop în minte pentru ca respectiva observație să fie utilă, fie pentru a înțelege ceva, fie pentru a găsi o soluție la o problemă. Darwinismul materialist respinge implicarea a priori a oricărei minți în crearea ființelor vii, cu atât mai puțin a unei ,,minți pregătite”, astfel încât saltul cuantic necesar în proiectare pentru aripa păsării colibiri și mișcările sale complexe nu poate fi decât rezultatul unor schimbări neghidate ale formei oaselor, locurilor de fixare a ligamentelor, modificării comportamentului și așa mai departe.
Tipul de adaptări care permit păsărilor colibri să planeze sau să zboare înapoi ar fi, în mod normal, explicate ca rezultat al unui design, la fel cum sunt și ferestrele mai mari, procesul de producție inovator și aripile elegante ale unui Dreamliner. Din motive filozofice, darwinismul materialist respinge această explicație. Există și alte dovezi ale evoluției păsărilor care ar putea susține afirmația că adaptările păsărilor colibri la stilul lor de viață specific au evoluat treptat prin ,,numeroase, succesive și ușoare modificări”? Nu chiar. De fapt, dovezile pe care le avem arată contrariul. Fosilele de colibri, care nu sunt frecvent întâlnite, sunt în general formate într-un mod complet, cu adaptările deja existente pe care le asociem cu capacitatea unică de zbor a păsărilor colibri în rândul vertebratelor. Acesta este motivul pentru care puținele fosile disponibile pot fi identificate fără echivoc ca fiind ale păsărilor colibri.
Până în prezent, nu au fost descoperite specii intermediare care să se încadreze în categoria păsărilor mai comune. Exemplul cel mai apropiat este, probabil, Eocypselus rowei, o fosilă excelentă găsită în Eocenul Green River Formation din Wyoming. Ceea ce este uimitor la această fosilă este că s-au păstrat contururile penelor, ceea ce permite reconstituirea felului în care arătau aripile sale inițial. Deoarece aripa a fost reconstituită și recunoscută ca formă intermediară între aripile lungi și subțiri ale păsărilor iuți și aripile relativ scurte ale păsărilor colibri, aceasta a fost propusă ca strămoș al ambelor tipuri de păsări moderne. Poate că este adevărat că E. rowei avea aripi intermediare, dar este de asemenea adevărat că „nu prezintă modificări care să permită zborul în poziție de planare continuă, folosit de rândunici și nici modificări pentru stilul de zbor plutitor folosit de colibri”.[3] Această frumoasă fosilă nu oferă niciun răspuns la întrebarea legată de felul în care și-au dezvoltat păsările colibri sau rândunele modurile de zbor profund diferite, dar totodată uimitoare.[4]
Absența formelor intermediare este subliniată de descoperirea unei fosile de colibri în Germania.[5] Păsările colibri se găsesc exclusiv în America și se crede că acolo au și evoluat, însă de data aceasta găsim un specimen european care prezintă toate adaptările păsărilor colibri, deci nicio dovadă a evoluției. Fosilele de colibri se potrivesc cu un anumit tipar al aparițiilor bruște de organisme complet formate. Existența fosilei de colibri în Europa poate fi explicată în multe moduri, însă o explicație comună ar fi că provine de la strămoși care au trăit pe vremea când America nu era separată de Europa. O astfel de descoperire ar însemna o repoziționare a evoluției păsărilor, cu o atenție deosebită asupra păsărilor colibri, într-un interval temporal mult mai îndepărtat. Rămâne însă întrebarea: unde se află fosilele?
Conform darwinismului materialist, se presupune că au existat forme intermediare pentru care nu avem nicio evidență înregistrată. În cazul păsărilor colibri, acceptarea acestei constrângeri devine din ce în ce mai problematică pe măsură ce se acumulează dovezi. Există motive întemeiate pentru a respinge unele explicații. Spre exemplu, experiența personală a unei mame o poate face pe aceasta să respingă explicația care dă vina pe domnul ,,Nimeni” atunci când se sparge o veioză în sufragerie în urma unui meci de fotbal jucat în casă. Atunci de ce să-l acceptăm pe acest domn ,,Nimeni” ca explicație a provenienței păsărilor colibri? În mod obișnuit, oamenii raționali resping conceptele imaginare, deoarece experiența ne dovedește că, în realitate, cauzele reale, provenind din lumea concretă, sunt cele care explică toate fenomenele, de la funcționarea avioanelor până la defecțiunile lămpilor. De ce nu s-ar aplica acest lucru și în cazul păsărilor colibri?
Trebuie să fim atenți și să nu facem prea mult caz de absența dovezilor – absența dovezilor nu implică neapărat absența fosilei respective –, dar acolo unde lipsesc dovezile, trebuie să recunoaștem că se trag concluzii pe baza a altceva decât a dovezilor. În aceste condiții, baza concluziilor poate fi extrasă din filozofie, logică, teologie sau sentimente. În măsura în care sunt acceptate ca fiind ghiduri de încredere, acestea pot influența ceea ce credem că este adevărat, dar în domeniul științei, dovezile empirice sunt cele care trebuie să stea la baza concluziilor. Având în vedere observația universală cu privire la locul de proveniență a inovațiilor în materie de design, adaptările complexe și integrate ale păsărilor colibri, care permit moduri de zbor unice printre păsări, probabil că nu au apărut printr-un mecanism darwinist neghidat, ci au fost cauzate de acțiunile unui Creator. Cu alte cuvinte, este rezonabil să tragem aceleași concluzii despre cauza inovațiilor la colibri precum cele pe care le tragem despre cauza inovațiilor la Boeing Dreamliner sau la avioanele F-35B: o inginerie strălucită.
Ești interesat de mai multe informații legate de designul păsărilor? Aruncă o privire pe documentarul realizat de Illustra Media, Flight: The genius of birds.
Articol preluat de la următorul link: https://www.grisda.org/birds-and-flight-1
Articol apărut pe site-ul Geoscience Research Institute
Articol scris de Timothy G. Standish, PhD
[1] Pentru o discuție referitoare la câteva dintre adaptările întâlnite la colibri, care fac posibil zborul în aer liber, vezi: Hedrick TL. Tobalske BW. Ros IG. Warrick DR. Biewener AA. 2011. Bazele morfologice și cinematice ale cursei de zbor a colibriilor: scalarea raportului de transmisie a mușchilor de zbor. Proceedings of the Royal Society B. publicat online doi:10.1098/rspbb.2011.2238.
[2] Această afirmație a lui Pasteur este citată la scară largă. Ea provine dintr-o prelegere pe care a ținut-o la Universitatea din Lille în 1854.
[3] Ksepka DT. Clarke JA. Nesbitt SJ. Kulp FB. Grande L. 2013. Dovezi fosile ale formei aripilor la o rudă de tulpină a rândunelelor și colibri (Aves, Pan-Apodiformes). Proceedings of the Royal Society B. 280(1761) doi:10.1098/rspbb.2013.0580
[4] Lebedele ating viteze de peste 110 km/h (aproximativ 70 mph) în zbor orizontal, ceea ce le face să fie considerate cele mai rapide păsări în zbor orizontal. Păsările mai rapide, cum ar fi șoimii pelerini, ating viteze mai mari cu ajutorul gravitației atunci când se scufundă.
[5] Mayr G. 2004. Înregistrarea fosilelor din lumea veche a păsărilor colibri contemporane. Science 304:861-864.
