Alfredo Suzuki, 30 octombrie 2018
De multe ori, întregul este doar suma părților sale. O duzină de mere este suma a 12 mere și atât. Un secol numără exact 100 de ani. Cantitățile sunt cele mai bune exemple de întreg alcătuit numai din suma părților sale. Dacă ne gândim, în schimb, la literele dintr-un cuvânt sau la cuvintele dintr-un paragraf ne dăm seama că depășesc suma părților care le compun. Un cuvânt este format și din înțelesul său. Există, așadar, obiecte al căror întreg depășește suma părților sale. Oare de ce? De unde vine sensul cuvintelor și al propozițiilor? Am putea spune că un proces cognitiv, care este distinct de cuvintele însele, este necesar pentru a oferi sens unei secvențe de litere și pentru a-l recupera într-un moment ulterior.
Înțelegem mai bine situația întregului care depășește suma părților sale gândindu-ne la un bec incandescent. Scopul principal becurilor este acela de a ilumina. Totuși, un bec este nefuncțional dacă nu este conectat la o sursă de alimentare în care diferența de potențial între cei doi poli creează curent care trece prin filamentul becului. Becul își atinge scopul (iluminatul) numai cu ajutorul energiei numită electricitate. Întregul (becul) este proiectat astfel încât să preia o anumită sarcină în prezența unui constituent exterior, a unui element exogen esențial (EEE), fără de care becul nu poate funcționa. Becul nu luminează dacă nu trece curent electric prin el.
Să privim îndeaproape alt exemplu. Prima mașina pe care am cumpărat-o, un Volkswagen Beetle, era cea mai ieftină de pe piață. Am cumpărat-o înainte să am permis. Nici tata nu mai conducea și nici ceilalți frați ai mei nu aveau permis. Mașina a stat în garajul părinților luni întregi înainte să o conduc: nou-nouță, abia ieșită din fabrică, fără probleme mecanice, însă neclintită. Mașinile au fost inventate cu scopul de a transporta obiecte. Componentele sale sofisticate trebuie să lucreze armonios pentru un rezultat corespunzător, oferind exemple de sisteme complexe ireductibile. Cu toate acestea, oricât de complexe și de indispensabile sunt aceste componente, mașina are nevoie de șofer ca să îndeplinească scopul pentru care a fost creată. Ce inițiază procesul de conducere nu face parte din mașină. Iată că încă o dată, totul depășește suma părților sale în prezența acestui EEE. Chiar și în versiunile moderne, care funcționează fără șofer, mașina necesită informații de la un agent ca să știe unde, când și cum să ruleze. Este nevoie de un act de voință pentru ca mașinile să fie utile.
Când ne îndreptăm atenția asupra originii vieții umane, căutarea adevărului implică mult mai multe elemente decât modul în care au apărut sistemele biomoleculare complexe. Trebuie să admitem mai întâi că o ființă umană este mult mai mult decât ansamblul componentelor sale organice. Chiar și un organism unicelular depășește suma proteinelor, carbohidraților, lipidelor, ADN-ului și ARN-ului său: este o entitate vie. Este adevărat că viața „are loc” într-un mediu în care există acele sisteme complexe, însă sistemul însuși nu e viața. Viața se petrece în prezența unui EEE – asemenea diferenței de potențial sau șoferului inteligent din analogiile becului și ale mașinii – fără de care biomoleculele n-ar prinde viață.
Cu mult timp în urmă, Pasteur a demonstrat că numai viața poate genera viață – nu există autogeneză, adică generarea vieții din materie moartă. Să presupui – cum fac urmașii lui Charles Darwin – că primul organism viu se trage din materie anorganică fără intervenția anterioară a vieții, înseamnă să ignori un fapt științific deja dovedit.
Într-un mesaj pe care Domnul i l-a dat lui Ezechiel, vedem cum viața înseamnă mai mult decât totalitatea biomoleculelor sale: „Am prorocit cum mi se poruncise. Și pe când proroceam, s-a făcut un vuiet, și iată că s-a făcut o mișcare, și oasele s-au apropiat unele de altele! M-am uitat și iată că le-au venit vine, carnea a crescut și le-a acoperit pielea de deasupra; dar nu era încă duh în ele. El mi-a zis: «Prorocește și vorbește duhului! Prorocește, fiul omului, și zi duhului: Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morții aceștia ca să învie!» Am prorocit cum mi se poruncise. Și a intrat duhul în ei, și au înviat și au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr.” (Ezechiel 37:1-14; Cornilescu, subl. autorului). Dumnezeu explică în versetul 14 că acest duh este Sfântul Duh: „Voi pune Duhul Meu în voi, și veți trăi” (Ezechiel 37:14; Cornilescu, subl. autorului).
În mod similar, ni se spune că la începuturi „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza, 2:7; Cornilescu). Când Domnul l-a făcut pe Adam din țărână, era materie anorganică; numai când Domnul „i-a suflat în nări suflare de viață” Adam „s-a făcut astfel un suflet viu”.
Viața nu este alcătuită numai din anatomie – oase, mușchi, tendoane, organe, celule, mitocondrii, ADN și ARN. Ea este o realitate dinamică, cu înțelesuri pentru cei care doresc să le descifreze. Dacă admitem faptul că o Inteligență a dat vieții EEE cu un scop anume, vom trăi la potențial maxim.
Alfredo Suzuki, doctor în fizică, conferențiar la Universitatea La Sierra
Articol preluat de la https://www.grisda.org/whole-more-than-sum-of-its-parts
